top of page

Ce roluri subconștiente putem juca într-un conflict?

Actualizată în: 25 oct. 2022



Când ne găsim într-o situație conflictuală, în care ce vrem noi și ce vrea celălalt nu sunt același lucru, se pot activa niște mecanisme inconștiente create într-o situație din trecut în care siguranța sau integritatea noastră psihică sau fizică au fost amenințate.


Karpman a creat teoria triunghiului dramatic, prin care încearcă să explice ce se întâmplă cu noi atunci când reacționăm instinctual la o amenințare: triada victimă - abuzator - salvator.


Ipostaza de victimă se activează atunci când o persoană se simte agresată sau invadată de către o circumstanță, o persoană sau o trăire. Se transpune mental într-un moment din trecut în care a fost neajutorată, lipsită de control sau apărare și nu avea resursele necesare, fie ele fizice, psihice, sau emoționale să oprească agresiunea. Se activează mecanismul de apărare „freeze - îngheț


Cu toate că nu se mai află în acest punct, persoana retrăiește aceleași stări pe care le-a trăit în momentul în care i s-a creat trauma. În prezentul său, această ipostază inconștientă se poate activa de la elemente aparent neînsemnate, numite triggeri, care doar amintesc tangențial de situație, fără să reprezinte însă acțiunea traumatizantă.


Motto subconștient:

Nu am resurse le necesare să opresc ceea ce nu îmi place și sunt la mila exteriorului.

Ipostaza de salvator este o victimă deghizată. Aceasta pune pe primul loc nevoile celorlalți, fiind foarte bun la a le identifica și satisface, uneori și fără ca aceștia să ceară acest lucru. De multe ori, se întâmplă în detrimentul propriilor nevoi și priorități. Această persoană a fost la un moment dat victima unui abuz, unde s-a simțit lipsită de control. Astfel, acum alege să se abuzeze singură, alegând să dea din resursele sale când consideră ea. În acest fel, nu îi mai pot fi luate cu forța, ceea ce oprește starea de neputință.


Motto subconștient:

Dacă mă sacrific pentru tine de la început, tu nu o să mă obligi să mă sacrific pentru tine când vrei tu.

Abuzatourul este tot o victimă deghizată și este atitudinea care se activează ca primă linie de apărare după un abuz. Se activează mecanismul de apărare „fight - luptă”, sau „flight - dispariție” (când absența dintr-un context reprezintă o încălcare a nevoilor sănătoase ale celeilalte persoane), pentru a combate o atitudine sau o circumstanță externă care ne provoacă disconfort, stres, sau frică.


Motto subconștient:

Abuzez eu primul, ca să nu fiu abuzat.

Niciuna dintre aceste ipostaze nu definește o persoana. Nu suntem doar abuzatori, doar victime sau doar salvatori, făcând schimb între ele în funcție de context și de ce anume acesta activează în noi. Totodată, putem avea contexte în care niciuna dintre aceste ipostaze nu se activează și reacționam dintr-o parte sănătoasă, care este contact în resursele ei și nu se simte amenințată. Va invit la un proces de introspecție (singuri sau asistați de un terapeut) după momentele în care aveți senzația ca a-ți exagerat, sau din contra, nu simțiți ca v-ați aparat limitele sau v-ați susținut punctul de vedere așa cum v-ați fi dorit. Astfel, puteți identifica mai specific triggerul, iar apoi, poate și momentul în care s-a creat.

14 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page