Tulburarea reactivă de ataşament
Actualizată în: 8 ian.

Pe scurt, ataşamentul este o legătură emoţională de lungă durată cu o persoană.
În relaţiile primare de îngrijire, atât mama cât şi copilul sunt parteneri activi în formarea ataşamentului, astfel apare şi se dezvoltă relaţia afectivă copil-mamă şi mamă-copil; copil-familie şi familie-copil.
Copiii construiesc reprezentări mentale ale relaţiilor de ataşament, observându-şi părinţii ei îşi însuşesc şi construiesc aceleaşi modele de comportament.
Ataşamentul se manifestă prin comportamente observabile, adică bebeluşul caută “figura de ataşament” în majoritatea relaţiilor.
Tulburările de ataşament se caracterizează printr-un pattern de comportamente de ataşament disfuncţionale şi necorespunzătoare în care copilul caută rar figura de ataşament.
Tulburarea reactivă de ataşament conform DSM-IV este una din tulburările cele mai grave de ataşament. Ea se poate instala în urma unei traume, (abuzuri asupra copilului) sau a unui ataşament întrerupt (copilul a fost neglijat de figura de atașament în primii trei ani de viaţă).
De asemenea, această tulburare se poate instala şi în urma altor factori precum: decesul unui părinte, separarea copilului de figura de ataşament, adopţia, spitalizarea copilului, abuzul de substanţe al părintelui sau chiar adopţia/naşterea unui alt copil.
Simptomele copiilor care prezintă această tulburare:
lipsa contactului vizual
prezintă comportamente distructive faţă de ei înşişi
sunt predispuşi la accidentări frecvente
au afecţiune nediscriminativă faţă de persoanele străine
dau dovadă de cruzime faţă de animale
agreează minciuna şi furtul
au dificultăţi de învăţare
au probleme cu alimentaţia
au probleme cu limbajul
deseori nu îşi controlează impulsurile
sunt hiperactivi
Tratamentul tulburării reactive de ataşament este multimodal şi implică psihoterapie, medicaţie şi educaţie despre această tulburare.