top of page

DEPRESIA

Depresia este formată dintr-o serie de simptome. Nu este necesar să le întrunim pe toate pentru a avea acest diagnostic, însă servesc la o mai bună identificare a acestei tulburări.

Depresia poate fi ușoară, moderată sau severă și poate veni la pachet cu anumite forme de anxietate. Din acest motiv este foarte important să avem o imagine clară a simptomelor tale, care ne vor ajuta să aflăm cât de severă este afectată calitatea vieții tale sau dacă experimentezi doar un episod depresiv.

A girl feeling sad

Simptomele specifice depresiei sunt:

  • pierderea interesului față de activitățile care înainte îți făceau plăcere sau te făceau să te simți fericit(ă),

  • pierderea energiei și a interesului pentru viață,

  • tristețe,

  • pierderea poftei de mâncare/un apetit crescut și pierderea/luarea în greutate într-un timp foarte scurt,

  • dificultăţi în majore de concentrare,

  • gânduri autocritice,

  • sentimentul de disperare,

  • dureri fizice,

  • autoizolare,

  • iritare frecventă,

  • dificultăți în luarea deciziilor,

  • gânduri de sinucidere.

 

Este foarte important să facem diferența între despresia clinică și un episod depresiv care a venit în vizită dintr-un anumit motiv. Un exemplu poate fi pierderea cuiva drag, fie că a plecat din viața noastră sau a murit. Este normal ca în aceste situații să avem emoții puternice de tristețe, anxietate, poate chiar furie.

Posibile CAUZE:

Depresia nu este cauzată de un singur factor... Pe listă se numără:

  • Factorii biochimici: predispoziția genetică moștenită din familie, compoziția actuală a creierului, anumite medicamente etc.;

  • Factori interpersonali: pierderea unui grup de prieteni sau a unui prieten foarte apropiat, conflicte sau neînțelegeri constante;

  • Factori comportamentali: stres, distres emoțional sau scăderea numărului de evenimente pozitive;

  • Factori cognitivi: gândire distorsionată și dezadaptativă.

Cine poate avea DEPRESIE?

Oricine poate manifesta, la un anumit moment simptomele depresiei.

Studiile arată că foarte multe persoane se confruntă cu cel puțin un episod depresiv semnificativ în timpul vieții lor. 

 

Depresia nu este o tulburare a oamenilor considerați nebuni sau stranii, este o tulburare care poate afecta pe oricine la aproape toate vârstele.

Cărți care te pot ajuta în lupta cu Depresia
Recomandarea Psihologului

Următoarele titluri recomandate reprezintă doar niște unelte de prim ajutor psihologic și de psihoeducație pentru tine sau cineva drag ție care se confruntă cu Depresie. În cazul în care simptomele sunt moderate sau severe, te încurajez să soliciți ajutor specializat.

Evaluarea simptomelor se poate face aici.

PSIHOTERAPIA

În cazul în care suspectezi că ai depresie cel mai bine este să mergem la un specialist pentru a-ți confirma bănuielile. Apoi, dacă se confirmă că ai simptomatologia specifică, se recomandă să începi un proces terapeutic (împreună cu - sau nu - un tratament medicamentos, prescris de medicul psihiatru).

 

Psihoterapie se axează pe  starea ta  mentală prezentă și pe rezolvarea problemelor curente,  prin analizarea gândurilor și acțiunilor tale. 

În timpul ședințelor, împreună cu psihologul, veți identifica modelele de gândire negativă și obiceiurile care te aduc în starea de depresie și vei învăța cum să le confrunți singur astfel încât să reușești să le învingi și să poți ieși din „cercul vicios” al gândurilor automate negative.

 

În cadrul primei ședințe vei descoperi cât de severe sunt simptomele pe care le prezinți, după completarea unor teste specifice, a unor fișe de lucru sau scale standardizate pentru a putea evalua din punct de vedere științific severitatea simptomelor. Ulterior, vei stabili împreună cu psihologul câteva obiective, prin intermediul cărora să observați împreună progresul.

Suntem aici pentru tine!

Lupta cu Depresia nu este o bătălie pe care trebuie să o duci singur(ă)...

Îți mulțumim pentru mesaj! Un Psiholog MCP te va contacta în cel mai scurt timp.

  • Black LinkedIn Icon
  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon
bottom of page